Regulamentul Concursului Internațional de Muzică şi Dans
„FESTIVALUL TINEREŢII” – ediția a XX-a aniversară
26 august – 1 septembrie 2024, MANGALIA

(Poate fi descarcat in formar .pdf de aici)

Art. I ORGANIZATORI:
Organizatori: Asociația Culturală Daria’S, Manifest Events S.R.L..
Perioada: 26 AUGUST – 1 SEPTEMBRIE 2024, Esplanada Casei de Cultură MANGALIA

Art. II SCOPUL CONCURSULUI:
Festivalul îşi propune să contribuie la descoperirea şi promovarea celor mai valoroşi tineri interpreți de muzică şi dansatori, la stimularea interesului publicului pentru receptarea creațiilor autentice, la valorificarea și introducerea lor în circuitul valorilor spirituale, la revitalizarea, conservarea și popularizarea valorilor spirituale şi culturale. Evenimentul se desfăşoară sub sigla „Festivalul Tinereții”, marcă protejată OSIM nr. 194739.

Art. III CONDIȚII DE PARTICIPARE:
Festivalul este deschis concurenţilor de orice naţionalitate, cu vârste cuprinse între 5 și 26 de ani. Participanţii trebuie să aiba vârsta corespunzatoare grupei la data înscrierii în concurs.

Art. IV SECȚIUNI, CATEGORII ȘI GRUPE DE VÂRSTĂ ŞI REPERTORIUL DE CONCURS:

A. SECȚIUNEA MUZICĂ UȘOARĂ:
(categoriile POP ROMÂNESC, POP INTERNAȚIONAL, ETNO, MUZICĂ DE FILM, POP-OPERA)

a. SOLISTI
b. GRUPURI
c. CREAȚIE
d. INSTRUMENTAL

B. SECȚIUNEA FOLCLOR:
(categoriile CÂNTEC PROPRIU-ZIS, DOINĂ)

a. SOLISTI
b. GRUPURI
c. CREAȚIE ÎN STIL TRADIȚIONAL
d. INSTRUMENTAL

C. SECTIUNEA DANS:
(categoriile BALET/DANS CLASIC, DANS MODERN/CONTEMPORAN, DANS LATINO, DANS POPULAR ROMANESC, OPEN, ACRO DANCE, DANS DE CARACTER, DANS LIRIC/JAZZ, CABARET/MUSICAL, DANS MODERN, MAJORETE, SHOW DANCE, FOLCLOR STILIZAT, URBAN/STREET etc.)

a. SOLISTI
b. GRUPURI

D. SECȚIUNEA MUZICĂ CLASICĂ:
(categoriile CANTO CLASIC, INSTRUMENTE)

a. SOLIȘTI
b. GRUPURI

Pentru soliștii de la toate secțiunile și categoriile, grupele de vârstă sunt: 5-9 ani, 10-14 ani, 15-26 ani. Pentru grupuri este o grupă unică de vârstă, indiferent de secțiune și categorie.
Concurenții se pot înscrie la una sau mai multe categorii din cadrul aceleiași secțiuni sau la secțiuni diferite.
Pentru fiecare categorie se va prezenta în concurs o singură piesă. Excepție fac categoriile de creație și secțiunea dans.
La categoriile CREAȚIE fiecare compozitor poate înscrie maxim 3 piese/categorie.
La secțiunea DANS se prezintă maxim trei momente coregrafice în stiluri diferite.
Acompaniamentul poate fi pe negativ sau live, cu pianist corepetitor (concurentul trebuie să vină cu pianistul propriu; concursul asigură doar pianul, nu şi pianistul corepetitor).

RECOMANDĂM CONCURENȚILOR SĂ-ȘI ALEAGĂ REPERTORIU CORESPUNZĂTOR VÂRSTEI LOR, CONFORM CRITERIILOR DE JURIZARE!

Art. V DOCUMENTE NECESARE ÎNSCRIERII:
1. Formularul de înscriere online (disponibil pe site) completat integral, cu datele reale şi corecte;
2. Negativele pieselor interpretate în concurs (se vor încărca în formularul de înscriere online);
3. Fotografie recentă de bună calitate, în format jpeg (se va încărca în formularul de înscriere online);
4. Dovada achitării donației de participare (conform art. VI).

Înscrierile se fac până la data de 16 august 2024. În cazul unui număr foarte mare de înscrieri, organizatorii își rezervă dreptul de a organiza o preselecție. Acest lucru va fi anunțat din timp pe toate canalele oficiale de comunicare ale competiției.
Materialele trimise și donația de participare nu se returnează sub niciun motiv.

Art. VI DONAŢIA DE PARTICIPARE:

VI.1 – ÎNSCRIERI EARLY-BIRD
Până la data de 30.04.2024, în funcţie de secţiune, donaţia de participare se achită după cum urmează:

A. SECȚIUNEA MUZICĂ UȘOARĂ

a.i.1. Soliști și creație: 230 RON/o categorie, 410/două categorii, 540/trei categorii
a.i.2. Grupuri:

    • Până la 4 membri: 130 RON/membru
    • Între 5 – 20 membri: 70 RON/membru
    • Peste 21 de membri: 55 RON/membru

B. SECȚIUNEA FOLCLOR

b.i.1. Soliști și creație în stil tradițional: 230 RON/o categorie, 410/două categorii, 540/trei categorii
b.i.2. Grupuri:

    • Până la 4 membri: 130 RON/membru
    • Între 5 – 20 membri: 70 RON/membru
    • Peste 21 de membri: 55 RON/membru

C. SECȚIUNEA DANS

c.i.1. Soliști: 230 RON/o categorie, 410/două categorii, 540/trei categorii
c.i.2. Grupuri:

    • Până la 4 membri: 130 RON/membru
    • Între 5 – 20 membri: 70 RON/membru
    • Peste 21 de membri: 55 RON/membru

D. SECȚIUNEA MUZICĂ CLASICĂ

d.i.1. Soliști: 230 RON/o categorie, 410/două categorii, 540/trei categorii
d.i.2. Grupuri:

    • Până la 4 membri: 130 RON/membru
    • Între 5 – 20 membri: 70 RON/membru
    • Peste 21 de membri: 55 RON/membru

VI.2 – ÎNSCRIERI BASIC
Între 01.05 – 31.07.2024, în funcţie de secţiune, donaţia de participare se achită după cum urmează:

A. SECȚIUNEA MUZICĂ UȘOARĂ

a.i.1. Soliști și creație: 270 RON/o categorie, 480/două categorii, 640/trei categorii
a.i.2. Grupuri:

    • Până la 4 membri: 150 RON/membru
    • Între 5 – 20 membri: 90 RON/membru
    • Peste 21 de membri: 75 RON/membru

B. SECȚIUNEA FOLCLOR

b.i.1. Soliști și creație: 270 RON/o categorie, 480/două categorii, 640/trei categorii
b.i.2. Grupuri:

    • Până la 4 membri: 150 RON/membru
    • Între 5 – 20 membri: 90 RON/membru
    • Peste 21 de membri: 75 RON/membru

C. SECȚIUNEA DANS

c.i.1. Soliști: 270 RON/o categorie, 480/două categorii, 640/trei categorii
c.i.2. Grupuri:

    • Până la 4 membri: 150 RON/membru
    • Între 5 – 20 membri: 90 RON/membru
    • Peste 21 de membri: 75 RON/membru

D. SECȚIUNEA MUZICĂ CLASICĂ

d.i.1. Soliști: 270 RON/o categorie, 480/două categorii, 640/trei categorii
a.i.2. Grupuri:

    • Până la 4 membri: 150 RON/membru
    • Între 5 – 20 membri: 90 RON/membru
    • Peste 21 de membri: 75 RON/membru

VI.3 – ÎNSCRIERI LAST MINUTE
Începând cu 01.08.2024, în funcţie de secţiune, donaţia de participare se achită după cum urmează:

A. SECȚIUNEA MUZICĂ UȘOARĂ

a.i.1. Soliști și creație: 300 RON/o categorie, 540/două categorii, 730/trei categorii
a.i.2. Grupuri:

    • Până la 4 membri: 170 RON/membru
    • Între 5 – 20 membri: 110 RON/membru
    • Peste 21 de membri: 95 RON/membru

B. SECȚIUNEA FOLCLOR

b.i.1. Soliști și creație: 300 RON/o categorie, 540/două categorii, 730/trei categorii
b.i.2. Grupuri:

    • Până la 4 membri: 170 RON/membru
    • Între 5 – 20 membri: 110 RON/membru
    • Peste 21 de membri: 95 RON/membru

C. SECȚIUNEA DANS

c.i.1. Soliști: 300 RON/o categorie, 540/două categorii, 730/trei categorii
c.i.2. Grupuri:

    • Până la 4 membri: 170 RON/membru
    • Între 5 – 20 membri: 110 RON/membru
    • Peste 21 de membri: 95 RON/membru

D. SECȚIUNEA MUZICĂ CLASICĂ

d.i.1. Soliști: 300 RON/o categorie, 540/două categorii, 730/trei categorii
d.i.2. Grupuri:

    • Până la 4 membri: 170 RON/membru
    • Între 5 – 20 membri: 110 RON/membru
    • Peste 21 de membri: 95 RON/membru
  • Plata donaţiei se face în contul Asociaţiei Culturale DARIA’S, deschis la BCR – sucursala Doctor Felix – IBAN: RO49RNCB0067038797390001
  • În situaţia neprezentării concurentului indiferent de motiv, donaţia nu se rambursează. Înscrierea se consideră finalizată numai după achitarea donaţiei de înscriere.

Art. VII PROGRAMUL COMPETIȚIEI ȘI ORDINEA INTRĂRII ÎN CONCURS
Programul celei de a XX-a ediții a Festivalului Tinereții este următorul:

  • Luni, 26 august: deschiderea Festivalului, recitaluri, prima zi de concurs
  • Marți, 27 august: recitaluri, a doua zi de concurs
  • Miercuri, 28 august: recitaluri, a treia zi de concurs
  • Joi, 29 august: recitaluri, a patra zi de concurs
  • Vineri, 30 august: recitaluri, a cincea zi de concurs
  • Sâmbătă, 31 august: recitaluri, invitați speciali pentru ediția aniversară
  • Duminică, 1 septembrie: Gala Laureaților, recitalul premianților, închiderea ediției a XX-a a Festivalului Tinereții.

Orele de începere ale evenimentelor zilnice vor fi anunțate după încheierea înscrierilor. Ordinea de concurs și planificarea pe zile a concurenților se va face în funcție de necesitățile organizatorice. În mod excepțional, eventuale cerințe speciale ale concurenților vor fi communicate organizatorilor în momentul înscrierii.

Art. VIII RECITALURI ÎN AFARA CONCURSULUI
Complementar participării în competiţie, Organizatorii oferă celor interesaţi oportunitatea susţinerii unor recitaluri artistice, în intervalele de timp disponibile înainte de fiecare seară de concurs. Pentru a evolua în cadrul unui astfel de recital, taxa este de 250 RON pentru o piesă, 450 RON – două piese, 600 RON – trei piese. Durata fiecărui recital se va stabili ţinând cont în mod foarte strict de timpul necesar desfăşurării fiecarei seri de concurs, planificarea concurenţilor fiind prioritară.
Pot susţine recitaluri atât concurenţii, cât şi artişti amatori care nu sunt înscrişi în concurs dar doresc să îşi prezinte talentul pe scenă.

Art. IX JURIUL:
Juriul este alcătuit din artişti, muzicieni, mentori şi profesori de indiscutabilă valoare profesională, personalități de marcă ale lumii muziciale româneşti şi internaționale, membri ai Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor, redactori radio, TV, personalități culturale locale. Activitatea juriului va fi coordonată de un Preşedinte, desemnat dintre membrii acestuia. Componența juriului se publică pe site-ul evenimentului și pe pagina de Facebook.

Art. X CRITERIILE DE JURIZARE:
a) În evaluarea concurenților de la categoriile vocale, juriul va ține cont de:

– Vârsta concurentului
– Nivelul de studiu
– Complexitatea momentului artistic
– Gradul de dificultate a piesei
– Intonație
– Dicție
– Muzicalitate
– Frazare
– Mișcare scenică
– Concordanța între vârsta concurentului și repertoriul ales
– Originalitate
– Costumație și ținută scenică

b) În evaluarea concurenților de la secţiunea folclor, juriul va ține cont de:

– Gradul de dificultate a piesei
– Intonație
– Dicție
– Muzicalitate
– Frazare
– Repertoriu reprezentativ pentru zona folclorică
– Concordanța între vârsta concurentului și repertoriul ales
– Originalitate
– Costumație specifică zonei

c) În evaluarea concurenților de la categoriile instrumentale, juriul va ține cont de:

– Vârsta concurentului
– Nivelul de studiu
– Complexitatea repertoriului ales
– Ritm
– Virtuozitate
– Frazare muzicală
– Postură
– Poziţia mâinii
– Acuratețea interpretării
– Expresivitate

d) În evaluarea concurenților de la categoriile de creaţie, juriul va ține cont de:

– Originalitate / Creativitate
– Orchestraţie
– Complexitate melodico-armonică
– Impact emoţional
– Complexitatea textului
– Melodicitate

e) În evaluarea concurenților de la secţiunea dans, juriul va ține cont de:

– Muzicalitate
– Tehnică
– Sincron
– Originalitate
– Prezenţă Scenică
– Costume

Membrii juriului vor acorda note de la 1 la 10. Pentru a evita situațiile de baraj, notarea se face din 10 în 10 de sutimi (8.20, 8.30, 9.50, etc). Acest lucru ar asigura o departajare obiectivă a concurenților. Clasamentul va fi alcătuit în funcție de ordinea descrescătoare a mediilor notelor acordate interpreților pe grupe de vârstă.
DECIZIILE JURIULUI SUNT DEFINITIVE ȘI DE NECONTESTAT.

Art. XI PREMII:
Premiile concursului vor fi oferite de membrii juriului, organizatori, parteneri media, sponsori. Concurenților li se vor acorda diplome de participare şi alte însemne ale festivalului-concurs.
Juriul FESTIVALULUI TINEREȚII va acorda următoarele premii:

  • Marele Trofeu FESTIVALUL TINEREȚII – se va acorda concurentului care obține punctajul cel mai MARE, indiferent de secţiune (trofeu, diplomă); în cazul în care sunt mai mulţi concurenţi cu aceeaşi medie, departajarea se va face în funcţie de nota Preşedintelui de Juriu.
  • Trofeul pentru secțiunea muzică uşoară (trofeu, diplomă)
  • Trofeul pentru secțiunea folclor (trofeu, diplomă)
  • Trofeul pentru secțiunea dans (trofeu, diplomă)
  • Trofeul pentru secțiunea muzică clasică (trofeu, diplomă)
  • Trofeul MARCEL IORGA in memoriam pentru categoriile de creație – se va acorda celei mai bune creații înscrise în concurs (trofeu, diploma pentru compozitor și pentru interpret)
  • Trofeul Grupei pentru fiecare secțiune și grupă de vârstă (trofeu, diplomă)
  • Premiul 1, 2, 3, mențiuni, premii speciale pentru fiecare grupă de vîrstă (medalie, diplomă)
  • Premii de excelență pentru instructori, profesori coordonatori (diplomă)

Organizatorul și partenerii evenimentului pot oferi unul sau mai multe premii suplimentare. Toate premiile vor fi comunicate pe site-ul festivalului și pagina de Facebook oficială.

ATENȚIE! Juriul își rezervă prerogativa de a acorda premii ex-aequo sau de a se abține de la acordarea unor premii în situația în care consideră că nivelul de performanță al participanților nu corespunde criteriilor stabilite. Decizia juriului este finală și nu este supusă contestațiilor.

Organizatorii, sponsorii, partenerii și reprezentanții acestora sunt obligați să respecte independența deciziilor juriului și să se abțină de la orice tentativă de influențare sau exercitare a presiunii în privința acordării premiilor. Cu toate acestea, la discreția exclusivă a celor sus-menționați, aceștia pot oferi unul sau mai multe premii speciale (ale sponsorului, organizatorului, partenerului media etc.), independent de clasamentul stabilit de juriul de specialitate al competiției. Reprezentanții organizatorului/sponsorului/partenerului vor fi prezenți la Gala Laureaților și vor înmâna personal aceste premii.

După încheierea competiţiei şi a jurizării, membrii juriului pot oferi feedback participanţilor, printr-o solicitare adresată Organizatorului. Feedback-ul poate fi verbal sau în formă scrisă, în funcţie de timpul pe care îl vom avea la dispoziţie pentru acest lucru la momentul respectiv.

Art. XII WORKSHOPURI ŞI EVENIMENTE SPECIALE DEDICATE EDIȚIEI ANIVERSARE:
În cadrul Festivalului Tinereții Mangalia 2024 vor putea fi organizate workshopuri de susţinute de membri ai juriului sau alţi invitaţi speciali. Pot participa la workshopuri toţi cei interesaţi.
Pentru înscriere vă rugăm să transmiteţi o solicitare prin email la adresa office@festivalultineretii.com.
Donația pentru participarea la workshop este de 100 ron/zi de participant/workshop şi va fi plătită în conturile mai sus amintite ale Asociației Culturale Daria’S.
Programul workshopurilor va fi stabilit în funcţie de solicitări şi va fi publicat atât pe pagina de web a evenimentului, www.festivalultineretii.com, cât şi pe pagina de Facebook www.facebook.com/festivalultineretii.

Cu ocazia ediției aniversare a Festivalului Tinereții, organizatorii au în vedere organizarea unor evenimente precum: seri de karaoke, mini-spectacole și Petrecerea Festivalului, la care vor fi invitați să participe toți concurenții înscriși în competiție, împreună cu însoțitorii acestora. Detalii despre fiecare eveniment vor fi anunțate în timp util prin mijloacele oficiale de comunicare.

Art. XIII CHELTUIELI OCAZIONATE DE PATICIPAREA LA CONCURS:
Cheltuielile de cazare, masă şi transport pe perioada festivalului vor fi suportate de către concurenți sau de către instituțiile pe care le reprezintă. Concurenţii şi însoţitorii acestora pot beneficia de tarife preferenţiale în unitățile de cazare cu care Organizatorii au încheiat parteneriat. Informațiile despre ofertele de cazare sunt publicate pe site-ul competiției si pe pagina oficială de Facebook. Detalii suplimentare se pot obține telefonic la numărul 0736870180.

Art. XIV SITUAȚII SPECIALE ȘI CAZURI DE FORȚĂ MAJORĂ:
În situația în care costurile de organizare ale festivalului depășesc sumele atrase din sponsorizări, parteneriate și taxele de participare, organizatorii sunt îndreptățiți să anuleze evenimentul din motive obiective care ar putea compromite desfășurarea eficientă a concursului.

De asemenea, anularea evenimentului poate interveni în caz de calamități naturale, pandemii sau alte situații excepționale care nu se află sub controlul organizatorilor.

Sumele plătite ca DONAȚIE DE PARTICIPARE vor fi restituite integral în termen de 90 de zile de la data anunțului oficial de anulare a evenimentului.

Art. XV OBLIGAȚIILE PARTICIPANȚILOR:
1. Să respecte clauzele regulamentului festivalului.
2. Să semneze contracte de cesionare a drepturilor de difuzare stabilite de organizator.
3. Să semneze completeze în întregime formularul de înscriere, inclusiv acordul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal și declarația privind drepturile de interpretare a lucrărilor prezentate în concurs.
4. Să păstreze un comportament şi un limbaj civilizat faţă de ceilalţi participanţi, organizatori, juriu etc.
5. Să respecte programul şi instrucţiunile Organizatorilor.
6. Să fie prezent la scenă cu cel putin 45 min înainte de ora de intrare în concurs.
7. Să nu deterioreze echipamentele tehnice şi decorurile de pe scenă. Participantul se obligă să achite orice eventuale pagube materiale produse din vina sa.
8. Pe durata participării în concurs participanților le este interzis să contacteze membrii juriului.
9. Orice abatere de la oricare dintre aceste obligații, duce automat la eliminarea din concurs, fără drept de apel.

Art. XVI OBLIGAȚIILE ORGANIZATORULUI:
1. Organizează, pune la dispoziție sala de spectacole și spațiile de repetiție necesare desfăşurării festivalului.
2. Asigură buna desfăşurare a competiţiei şi imparțialitatea acesteia.
3. Asigură paza şi protecția pe toată durata festivalului, inclusiv în timpul repetițiilor, prin interzicerea accesului presei și a fotoreporterilor în culisele scenei, cu excepția televiziunii şi a radioului acreditate.
4. Asigură corectitudinea centralizării voturilor pentru clasamentele parțiale şi finale.
5. Asigură premiile acordate pe diferite secțiuni.
6. Asigură cazare și transport pentru membrii juriului pe toată durata festivalului.
7. Acreditări: În vederea acreditării, instituțiile media vor transmite o cerere de acreditare online pe www.festivalultineretii.com sau la Ofițerul de Presă. Se acreditează un reporter şi un fotoreporter de instituție media.

Art. XVII ACORD DE FOLOSIRE A IMAGINII:
Organizatorii Asociația Culturală Daria’S și Manifest Events S.R.L. își rezervă dreptul de a realiza fotografii ale participanţilor, de a salva înregistrarile încărcate în concurs, de a folosi fotografiile, respectiv înregistrările înscrise în concurs pentru promovarea evenimentului prezent şi a evenimentelor viitoare.
Prin înscrierea în concurs sunteți de acord cu fotografierea, respectiv înregistrarea imaginii dvs. sau a copilului dvs. și utilizarea înregistrărilor în toate acțiunile referitoare la “Festivalul Tinereții” și declarați ca nu aveți și nu veți avea nici o pretenție față de aceste apariții.

Art. XVIII CONSIMȚĂMÂNT CU PRIVIRE LA PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL:
Prin înscrierea în concurs vă dați acordul cu privire la prelucrearea de către Asociația Culturală Daria’S și Manifest Events S.R.L. a datelor dvs. cu caracter personal. Consimtământul se referă la toate activitățile de prelucrare a datelor cu caracter personal ale dvs. de către operatorul menționat, cum ar fi, dar fără a se limita la colectarea, înregistrarea, organizarea, structurarea, stocarea, adaptarea sau modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea etc. respectivelor date cu caracter personal. Scopurile în care pot fi utilizate datele cu caracter personal sunt cele care privesc organizarea și desfășurarea ” Festivalului Tinereții” și a activităților conexe.
Prin completarea formularului de înscriere acceptați regulile şi regulamentul concursului.

Art. XIX ALTE DISPOZIȚII:
Prezentul Regulament poate suferi modificări. Acestea vor fi aduse la cunoştința participanților în cel mai scurt timp posibil, prin publicarea lor pe pagina de Facebook a organizatorilor.
Regulamentul Concursului poate fi consultat la adresa de web www.festivalultineretii.com, la Direcțiile Județene pentru Cultură şi Culte, Centrele de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiționale, Şcolile Populare de Arte şi Meserii, Casele municipale şi orăşeneşti de cultură din întreaga țară, la secretariatele instituțiilor de învățământ (cu profil muzical sau cu alte profile) sau ale teatrelor muzicale.

Pentru informaţii suplimentare şi înscrieri, ne puteţi contacta la:
TEL: 0736870180
EMAIL: office@festivalultineretii.com
Prezentul Regulament întră în vigoare la data de 26.02.2024 și este valabil pe toată perioada festivalului.