Angela Nistor

"Angela Nistor - O doamnă în adevăratul sens al cuvântului, care îndrăgește cântecul popular din tinerețe, și îl păstrează cu sfințenie în sufletul ei, Iubește în aceeași măsură costumul popular autentic.

Am cunoscut-o la "Hora satului" de la Măceșul de Sus, Dolj. A cântat atunci cu orchestra "Maria Tănase", pe care o conduc și de aici a rezultat ideea acestuia album, pe care l-am realizat împreună și care poartă cu el, prin excelență, parfumul cântecelor oltenești.

Vi-l recomand din toată inima!" Nicu Crețu

"Este greu să vorbești despre un caz singular în cântecul popular românesc, în condițiile în care noțiunea de interpret de muzică populară se confundă cu cea de meserie aducătoare de venituri. Cu atât mai mult merită prețuirea noastră Angela Nistor, ale cărei preocupări în domeniul cântecului popular ne aduc aminte de vremurile care nu aveai nevoie de nicio investitură în acest domeniu.

Era de ajuns să-ți cunoști cântecele și să ai voce. Este de fapt, ceea ce se întâmplă în cazul acestui album, pe care o interpretă și-a adunat cântecele și ni le dăruiește nouă cu har." Dumitru Buzoianu

  • experienta30 ani
  • email:
  • Telefon:
  • Website: